Caută
Close this search box.

Ileana Vulpescu, scriitoarea de meserie lexicograf pentru care literatura este realitate

Dacă ar apărea un personaj dintr-una din cărţile mele şi mi-ar suna la uşa mi-ar părea firesc. De asta, între o carte şi alta, eu simt nevoia să se depărteze personajele astea de mine.”, Ileana Vulpescu.

Cărțile ei arată viața așa cum este, cu bune și cu rele. A început să scrie încă din studenție, dar prima carte a publicat-o la vârsta de 37 de ani, după care au urmat 11 volume originale publicate.

 Maestră în arta conversației

Cartea care a consacrat-o pe Ileana Vulpescu este „Arta conversaţiei’”, publicată în 1980, o carte citită și astăzi, cu aceeași plăcere, pentru că este „O conversație în doi despre viață”, ce are ca subiect viața unei doctorițe, gândurile, frământările și trăirile ei.

Ultima carte pe care a scris-o scriitoarea Ileana Vulpescu a apărut în anul 2017 și se numește „Preludiu”, o carte despre realitatea faptelor și a trăirilor.

“Două gânduri să nu te părăsească niciodată: acela de a-ţi îmbogăţi mintea şi sufletul şi gândul că suntem trecători în lume.”Arta conversaţiei

“Viaţa m-a-nvăţat să tac şi să-nghit, m-a-nvăţat să nu-mi propun să depăşesc pe nimeni şi nici propria umbră, m-a-nvăţat să mă uit mereu în jos, la mai mari suferinţe decât a mea, m-a-nvăţat să-mbătrânesc decent şi mai ales să pierd.” – Preludiu

O dragoste cât o viață

Scriitoarea Ileana Vulpescu a trăit zi de zi alături de poetul Romulus Vulpescu, timp de 60 de ani. Cei doi au avut o fată. În anul 2012, însă, fata lor, Ioana, se stinge. La o săptămână, o urmează și Romulus Vulpescu. Pentru a rezista teribilei tragedii, scriitoarea a știu că trebuie să își găsească un rost. Atunci a găsit o traducere a lui François Villon fără note, nefinalizată de soțul ei. A început să lucreze la ea, din acel moment, a fost hotărâtă să ducă la bun sfârșit lucrarea începută de poetul Vulpescu.

“Să-mi pară rău? Să-mi pară rău că-n viaţa asta, făcută-n mare parte din rutină, mi-a fost dat să trăiesc ceva adevărat şi-atât de frumos? Dacă mâine aş lua viaţa de la capăt şi cineva m-ar pune să aleg, înfăţişânu-mi de la început şi suferinţa cu care-aş plăti bucuria, eu tot te-aş alege!” Arta conversaţiei

„Ca să-ţi fie drag să trăieşti trebuie să iubeşti oamenii. Să-i iubeşti. Măcar câţiva într-o viaţă.” Viaţă, viaţă, legată cu aţă

Ioana Vulpescu este de meserie lexicograf

Ileana Vulpescu, în vârstă de 87 de ani, s-a născut pe 21 mai, 1932, în Bratovoești, din județul Dolj. A terminat Facultatea de Litere din cadrul Universității București și a început să lucreze ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei. Scriitoarea a scris proză și teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă. De asemenea, a colaborat la redactarea Dicționarului limbii române și a Dicționarului explicativ al limbii române.

Distribuie prietenilor:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Articole asemanatoare