București, 30 mai 2025 – Atelierele de lectură au adus peste 80 de vizitatori la standul Asociației 7 ARTE de la West Side Flower Fest 2025 demonstrând că magia poveștilor poate răzbate chiar și prin rafale de ploaie torențială. Cu susținerea Ambasadei Suediei la București și în parteneriat cu Mommy Hai, Asociația 7 ARTE a susținut ateliere gratuite de lectură în data de 30 mai, în intervalul 17.00-19.00, oferind copiilor o experiență de lectură inedită care a presupus completarea lecturii și activități creative și interactive.

O întâlnire de neuitat cu Pippi Șosețica
Dintre toate momentele speciale pe care magia ploii le-a potențat, atelierul dedicat faimoasei Pippi Șosețica, eroina nonconformistă a lui Astrid Lindgren, a fost sufletul evenimentului. Copiii au descoperit aventurile îndrăznețe ale Pippi prin lectură, colaje și momente de improvizație. Ne-am bucurat să vedem cum ochii lor sclipeau de entuziasm și amuzament când descopereau aventurile lui Pippi.

Ambasada Suediei a oferit exemplare din volumele Pippi Șosețica, Pippi Șosețica pe Mările Sudului, Pippi Șosețica se îmbracă de Astrid Lindgren, iar cei mai implicați copii au plecat acasă cu amintiri de neuitat și o fărâmă din universul Pippi.
Copii, natură și poezie
În cadrul atelierelor „Ciclul vieții” și „Cu o carte faci de toate”, micii noștri cititori au explorat frumusețile naturii și farmecul poeziei. Lecturile interactive și activitățile creative au transformat o zonă care băltea în apă într-un tărâm al poveștilor vii și al imaginației nesfârșite.

Recunoștință și inspirație
Echipa Asociației 7 ARTE își exprimă profunda recunoștință tuturor celor care au înfruntat vremea pentru a fi alături de noi. Voluntarii noștri, motivați de pasiunea pentru lectură și educație, au dovedit că dăruirea și entuziasmul pot învinge orice obstacol.
Ploaia ne-a amintit că schimbările și provocările, precum cele descrise în „Ciclul vieții”, fac parte din frumusețea experienței umane. Împreună, am transformat o zi capricioasă, furtunoasă și împrevizibilă într-un moment plin de culoare și bucurie.
Lectura continuă să inspire
Misiunea noastră, de a promova lectura a fost împlinită. Peste 80 de vizitatori, fiecare cu propria poveste și curiozitate, au fost martorii magiei care apare atunci când cărțile, copiii și creativitatea se întâlnesc.
Mulțumim Ambasadei Suediei pentru sprijin, comunității pentru participare și, mai presus de toate, copiilor care ne-au arătat că magia există în fiecare pagină citită împreună.
Vă așteptăm la următoarea aventură!
