Nu poti sa povestesti orice si oricum. Regula de aur, fara care nu exista storytelling este sa spui (oral, nu in scris) unei persoane sau mai multora, povestea unei intamplari reale in care ai fost implicat in mod direct.

Storytellingul a fost dintotdeauna o forma de arta educativa/utilitara si o modalitate foarte puternica de expresie a spiritului uman. Povestindu-si experiente, oamenii au transmis informatii si obiceiuri din tata-n fiu, au creat valori comune, au pus bazele identitatii morale si culturale, au mobilizat comunitati, au facut posibil schimbul de informatii si progresul, au senzibilizat, s-au afirmat, au devenit populari, au castigat recunoastere si statut social privilegiat pentru ei insisi sau pentru cei pe care i-au reprezentat. Iar importanta storytelling-ului nu s-a pierdut. Devine o necesitate tocmai pentru ca povestim din ce in ce mai putin intamplari reale, relevante, in care noi insine am fost implicati.

Pentru a face diferenta intre a povesti (oral, sau in scris) despre ceva (orice) si storytelling, 7 ARTE iti prezinta cinci caracteristici esentiale si definitorii ale acestui mod special de a povesti.

 1. Storytelling-ul este interactiv

Ce diferenta ar fi intre teatru si storytelling? Nu este oare, persoana care povesteste unui public, un actor? Ba da! Persoana care povesteste ar putea fi un actor, dar storytelling-ul nu este teatru, desi implica “audienta”. De ce? Pentru ca spre deosebire de alte tipuri de performance, in storytelling nu exista bariera scenei si nici un scenariu scris de o alta persoana, iar interactivitatea este fireasca si naturala. Firescul interactivitatii este intretinut de autenticitate, pentru ca in storytelling povestesti despre propriile tale experiente si o faci pentru ca ai simtit interesul, curiozitatea sau nevoia celorlalti pentru acele povesti.

In storytelling, povestitorul isi expune propriile experiente, asumandu-si riscul de a fi vulnerabil si contestat, transmite emotii autentice, iar comunicarea este bidirectionala pentru ca se ajusteaza la energia publicului. De aceea, actul povestirii se poate transforma intr-o experienta revelatoare, adesea cu impact imediat, atat pentru povestitor, cat si pentru publicul sau.

2. Foloseste vorbele. Limbajul este unealta povestitorului

Storytellingul nu este teatru, dans, mima sau pantomima, chiar daca poate mixa, in doze farmaceutice si astfel de forme de expresie. Asadar, povestitorii folosesc limbajul, iar forta si expresivitatea vorbirii sunt puse in slujba povestii. Povestea este motivul si motivatia povestitorului. De aceea, pentru a fi inteleasa si a-si atinge scopul va fi adaptata publicului. Povestea va fi spusa folosind un anumit tip de cuvinte unui copil de 5 ani si se va folosi un vocabular diferit daca va fi spusa unui absolvent de studii superioare. Utilizarea corecta a cuvintelor, puterea de expresie si de evocare a limbajului sunt esentiale pentru storytelling.

3. Scopul este povestea

Povestitorii pot fi avantajati din punct de vedere social, pot fi mai populari decat altii si pot avea o suma de privilegii dobandite tocmai datorita talentului lor special de a povesti si de a convinge prin utilizarea povestilor. Dar toate acestea sunt secundare. In storytelling povestea este scopul, iar povestitorul are capacitatea de a selecta din experientele sale de viata, exact acea experienta care odata povestita, iti va schimba perceptia, te va convinge de ceva, te va elibera, iti va da de gandit, sau te va ajuta sa iei o decizie. In storytelling, povestitorul este intodeauna autentic, isi asuma propriul punct de vedere, este implicat si din acest motiv, este si convingator.

Storytellingul nu este doar despre intamplari, ci si despre oameni. Povestitorul poate sa iti spuna povestea unei persoane, dar o va face din perspectiva interactiunii personale.

4. Povestea trebuie sa fie personala

Daca ai fost implicat intr-un eveniment, sau daca ai interactionat cu o persoana, atunci poti sa povestesti acea experienta ca un “storyteller”. Fara emotia implicarii personale, povestea este o relatare, un alt fel de povestire, dar nu se inscrie in categoria storytelling. Asadar, intodeauna vei spune celor care te asculta ce pareri, senzatii, ganduri, decizii, transformari, etc. s-au produs in tine cand ai trait( sau dupa ce ai trait) experienta pe care o povestesti.

5. Povestea trebuie sa fie “rotunda”

Orice poveste este o naratiune, iar storytelling-ul nu face exceptie. Atentia cea mai mare a povestitorul este concentrata, in cazul storytelling-ului, asupra relevantei povestii. Ea trebuie sa fie compelta si sa functioneze ca un ajutor pentru cel care asculta. In functie de nevoile ascultatorului, povestea trebuie sa transmita experiente, cunostinte, sa risipeasca temeri, sa creeeze incredere, sa produca amintiri, sa modifice sau sa consolideze mentalitati, sa persuadeze, sa ajute la luarea deciziilor, sa evoce sau sa anticipeze evolutii ale unor actiuni sau fapte si consecintele lor. O poveste rotunda nu este in mod obligatoriu, una care respecta toate momentele naratiunii, ci este o poveste care isi atinge scopul.

Povestea completa cuprinde si efectul. Este ceea ce se intampala cu cel care asculta povestea dupa ce povestitorul a incheiat ceea ce avea de spus. Prin urmare, cel care asculta devine co-autor al povestii pentru ca a fost expus unei experiente care l-a transformat.