Portert Maria Tanase
20 / 100 SEO Score
Maria Tănase, vocea de „pasăre măiastră“ a României #romance smart 1
Maria Tănase în costum popular românesc

Originală și talentată, Maria Tănase a atins succesul internaţional, interpretând cântece populare româneşti.

Născută pe 25 septembrie 1913, în mahalaua bucureșteană Cărămidari. Maria Tănase provenea dintr-o familie săracă. Tatăl său era florar cu origini oltenești, iar mama sa era originară dintr-o comună din județul Sibiu.

Mariei Tănase i-a plăcut muzica dintotdeauna şi era vedeta serbărilor școlare. Însă, când a ajuns în clasa a treia, părinții au retras-o de la școală. Fetița era nevoită, să cânte prin cârciumile și prin barurile din apropiere pentru a-și ajuta familia cu bani. Cu toate astea, nu erau la momentul acela indicii că micuța fată cu ochii verzi va ajunge cea mai cunoscută interpretă de muzică populară.

N-a fost aleasă Miss România, dar a devenit artistă și spion

Când Maria avea 15 ani, i s-a propus să participe la concursul de frumusețe Miss România. A defilat într-o rochie cu flori, croită de sora ei, Aurica. Însă proba costumului de baie a dezavantajat-o. Juriul a considerat că Maria are picioarele prea groase și, astfel, cariera sa de model s-a încheiat brusc.

Maria Tănase, vocea de „pasăre măiastră“ a României #romance smart 2
Maria Tanase si Constantin Brancusi

La 17 ani, se angajează casieriță la un restaurant din București (Herdan) unde se putea mânca pe săturate cu numai 7 lei. Nu era deloc cariera pe care o visa. Dar… curând, norocul avea să-i surâdă.

Directorul teatrului Cărăbuş, Constantin Tănase a nunţat în presa vremii ca are nevoie de tineri talentați, pasionați de muzica ușoară. Maria s-a preyentat la selecţie și, în 1934, pe afișul care anunța spectacolul acestora, apăre cu numele „Mary Atanasiu“. Acesta este pseudonimul sub care a debutat Maria Tănase.

A fost începutul unui succes ascendent. Curând a făcăut primele înregistrări și a debutat radiofonic.

Un lucru mai puțin cunoscut despre marea artistă este că, la începutul anilor ’40, aceasta fost agentă de legătură şi influenţă a Serviciului Special de Informaţii (SSI), adica, agent secret. Pentru cariera sa muzicală, Maria Tănase a fost decorată, cu Ordinul Muncii cls. a III-a, , cu Premiul de Stat şi a primit titlul suprem de Artist emerit.

Fără „mascaradă, panaramă” și …desculță

Vocea Mariei Tănase a devenit cunoscută în multe țări, iar artista a avut numeroase oportunităţi să trăiască peste hotare.  Însă

Portret, Maria Tănase
Portret, Maria Tănase

viața ei a început și s-a sfârşit în România.

În anul 1963, când se afla într-un turneu la Hunedoara, cu Taraful Gorjului, Mariei i se face rău pe scenă. În urma analizelor află că suferă de cancer la plămâni, boală pe care medicii o pun pe seama plăcerii ei de a fuma. Curând, cancerul s-a extins la sân. Nu acceptă să plece din țară pentru a se trata, preferă să își continue turneul, voia să fie pe scenă până în ultima clipă

La ultimul spectacol susținut la Hunedoara, Maria, le dă vestea cumplită spectatorilor: “Fraților, eu nu mai pot! Am cancer la sân și o să mor curând!”.

Pe 22 iunie 1963, la vârsta de 49 de ani, artista se stinge din viață, la Spitalul Fundeni. A lăsat scris ca înmormântarea ei să nu fie prilej de „mascaradă și panaramă“, iar hainele pe care le va purta să fie acelea lăsate de ea. A vrut să fie înmorâmântată în picioarele goale, pentru că ani de zile, pantofii au chinuit-o pe scenă.

Pe ultimul său drum au condus-o aproximativ un milion de oameni, iar în România a fost decretat doliu național la acea dată.

Ca omagiu adus marii cântărețe, din anul 1969, la Craiova, are loc Festivalul- Concurs Naţional „Maria Tănase” al interpreţilor cântecului popular românesc . De-a lungul timpului, în mai multe oraşe din ţară, străzi sau artere importante au primit numele marii artiste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *