Caută
Close this search box.

Interviu cu scriitoarea Ioana Bâldea Constantinescu: “Trebuie să laşi copilul să îmblânzească dragonul şi să plece cu el peste mări şi ţări. Nu de-a sila, de placere” – SOS LECTURA, co-finantat AFCN

IOANA BÂLDEA CONSTANTINESCU a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii Bucureşti, specializarea engleză–spaniolă, şi are un masterat în studii cultural americane la aceeaşi facultate. A lucrat 19 ani ca journalist de radio. A realizat interviuri cu David Lodge, Jonathan Safran Foer, Nicole Krauss, Sarah Dunant, Alain de Botton, David Mitchell, Andrew Solomon, Evgheni Vodolazkin, Richard Flanagan, Ludmila Uliţkaia, Guzel Yakhina, Jón Kalman Stefánsson, Elizabeth Gilbert, Isabel Allende, Mathias Énard şi mulţi alţii.

A colaborat cu Esquire şi Harper’s Bazaar, iar din 2019 scrie, pentru Forbes Life, editorialul Off air.

A tradus din limba engleză Povestea lui Peter Iepuraşul, de Beatrix Potter (Editura Art, 2013), Malala şi creionul magic (Arthur, 2019), Carton, de Doug TenNapel (Arthur, 2019) şi din franceză volumul 12 creatoare care au schimbat istoria, de Bertrand Meyer-Stabley (Editura Baroque Books and Arts, 2014).

 În martie 2015 a publicat, la Editura Humanitas, volumul de proză Dincolo de portocali, nominalizat, în 2016, la Premiile revistei Observator Cultural.

În 2017 a apărut, la aceeaşi editură, romanul Nautilus, urmat, în 2019, de Poveste pentru Maria, la Editura Nemira. A publicat, de asemenea, proză scurtă şi eseu în antologiile Selfie (Editura Arthur, 2018) şi Dragă Virginia (Black Button Books, 2019). Acest interviu este o preluare www.agentiadecarte.ro

– Cum şi când aţi început să scrieţi literatură? Există un timp ideal pentru scris şi pentru publicat?

– Presupun că există. Pe mine pare să mă ocolească. Mă intimidează tot ce e ideal, aşa că, în cazul meu, totul e întârziat, căznit, contorsionat. Sau aşa mi se pare. Publicarea, în sine, e un parcurs mai degrabă angoasant, jalonat de cutume editoriale. Scrisul, pe de altă parte, e un liman, un spaţiu de libertate. Nu îmi amintesc exact când am început să scriu, dar ştiu că mi-am intuit starea, nevoia asta de a metaboliza lumea scriind-o, cum zice Toni Morrison, cam dintotdeauna. Am clasat-o la capitolul bizarerii personale şi nu i-am dat atenţie decât după ce am împlinit treizeci de ani. Nici atunci foarte serios.

Cred că scrisul e ceva ce ţi se întâmplă. De care te bucuri. Te urci pe corabie, îţi întinzi hărţile pe toată puntea şi porneşti pe mare. Publicarea e un soi de autoritate vamală din primul port. Nu se poate fără ea, dar eşti, fără discuţie, mai fericit după ce s-au terminat formalităţile.

– Care este raportul între documentare şi pură inspiraţie în laboratorul dumneavoastră de creaţie?

– Depinde foarte mult de carte. Dincolo de portocali a fost o proză aproape organică, mai mult intuitivă, pentru Nautilus m-am documentat mult şi mi-a făcut mare plăcere întreg procesul, iar cu Poveste pentru Maria… nu am muncit mai deloc, una peste alta, adică m-am mulţumit să decupez fragmente de realitate prea puţin deformate. Întrebarea e foarte interesantă, însă, şi sper ca, peste câţiva ani, să am un răspuns mai puţin volatile.

– Cartea ”Poveste pentru Maria” este minunat ilustrată chiar de fiica dumneavoastră, Maria. Care este povestea ilustraţiilor?

– Maria îşi dorea o poveste în care să fie personajul principal şi îşi desena universul personal aşa cum fac cei mai mulţi dintre noi fotografii pentru Instagram. Şi acum desenează când e supărată, sau când e foarte entuziasmată, sau când se loveşte de câte o emoţie mai greu de mutat în cuvinte. I-am arătat desenele Anei Nicolau, care a fost minunată şi le-a integrat superb în text. Coperta a fost ideea ei. Şi e albastră, pentru că albastrul e culoarea noastră favorită. Pe mine m-a cucerit grija aceasta pentru detalii. Maria se bucură de câte ori o răsfoieşte, recunoaşte şi retrăieşte momente, spune povestea din nou şi din nou, reface traseul ilustraţiilor… Creştem împreună. Ea, eu şi cartea. Şi desenele ei ne aduc mereu aminte de asta.

– ”Mariei îi plac dinozaurii, dragonii şi buldogii francezi”. Care era personajul preferat al copilăriei dumneavoastră?

– Am avut multe, de la dinastii de câini, la personaje decupate din cărţi (Ulise a fost eroul meu favorit) sau create de mama special pentru mine. Dar dragonii Mariei m-au cucerit încet, încet… Le-am învăţat rasele, hachiţele, originile mitologice şi abilităţile contemporane. Încă mai exersez, dar magia se întâmplă.

– Care este capitolul din ”Poveste pentru Maria” de care vă simţiţi cel mai ataşată?

– Nu cred că am unul anume. E ca un borcan cu gem acolo. Toate fructele s-au unit într-un tot care nu e nici prea dulce, nici prea acidulat. E miezul acela bun, cu urmele de sâmburi şi ideea de floare. Nu există o linguriţă mai răsărită ca alta, ci doar un gust, imposibil de fragmentat, care ţi se lipeşte de cerul gurii şi îţi colorează, proustian, existenţa. Sau, cel puţin, aşa e pentru mine.

– Ştim cu toţii cât de importante sunt poveştile în dezvoltarea copiilor şi mai ştim şi că, din păcate, nu toţi copiii se pot bucura de magia poveştilor. Cu ce fel de poveşti îi putem cuceri pe cei din urmă?

– Cu ce funcţionează pentru ei. Aici nu există reţetă. E vorba, într-adevăr, de magie, de seducţie ficţională, de virtuozitate histrionică, de oratorie curate, pigmentată cu mimică, gestică şi, totuşi, mereu reductibilă, dincolo de butaforia implicată, la cuvânt, la tramă. Povestea, în sine, e un dragon cu solzi, aripi, biografie, nervi şi inexplicabile stări diafane. Trebuie să laşi copilul să îmblânzească dragonul şi să plece cu el peste mări şi ţări. Nu de-a sila, de plăcere. Altfel nu merge. Sau, cel puţin, nu ştiu eu să meargă.

– Dacă aţi avea o baghetă magică, ce v-ar plăcea să schimbaţi la prezentul pe care copiii noştri îl trăiesc?

– Relaţia lor cu noi, cu părinţii lor. Aş face timpul nostru împreună mai consistent, mai ludic, mai puţin brăzdat de temele lor, serviciile noastre şi telefoanele tuturor. Nu demonizez tehnologia şi nici programul fix, dar lesa e strânsă şi puţină libertate ne-ar ajuta să aflăm mai multe unii despre alţii, să descoperim cine suntem dincolo de enter PIN şi delete message. Şi poate că am fi, cu toţii, un pic mai fericiţi, aşa cum se întâmpă de obicei când e implicată o baghetă magică.

Interviul cu scriitoarea Ioana Bâldea Constantinescu face parte din proiectul de promovare a lecturii si literaturii pentru copii, SOS LECTURA, co-finantat AFCN.

Distribuie prietenilor:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Articole recente

Urmărește-ne și pe:

Articole asemanatoare