Trei scriitori contemporani vor porni într-o caravana a lecturii care se va desfășura în lunile septembrie-octombrie prin satele vâlcene,  în cadrul proiectului „Scriitori și cărți în sate”, implementat de Asociația 7 ARTE,  co-finațat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

„Scriitori și cărți în sate” promovează cartea și lectura mediind dialogul dintre scriitorii contemporani și un public nou, al elevilor din mediul rural. Proiectul Asociației 7 ARTE are mai multe dimenisuni care presupun implicarea unor resurse ample:

„Cravana scriitorilor prin satele vâlcene este un aspect, dar impreună cu scriitorii vor ajunge în comunitățile locale și sute de cărți nou-nouțe care vor fi donate atât copiilor care vor participa la atelierele de lectură, cât și bibliotecilor locale. În plus, vrem să antrenam în acest proiect și copiii din mediul urban. Vom avea 20 de ambasadori ai lecturii din București, copii care vor scrie recomandări de carte pe care le vom publica pe blog și într-un volum care va ajunge la bibliotecile locale. Scopul acestei mini antologii cu recomandări de lectură scrise de copii pentru copii este dublu: îi ajută pe micii cititori să-și  aleagă lecturile, dar activăm și pofta de citit a celor care nu sunt beneficiarii direcți ai proiectului. Ne dorim să oferim cărți și copiilor care vor fi ambasadori ai lecturii”, a spus Livia Lucan-Arjoca, reprezerntantă a Asociației 7 ARTE, care a inițiat proiectul „Scriitori si cărți în sate”.

Pentru implementarea „Scriitori și cărți în sate”, Asociația 7 ARTE colaborează cu platforma Educab (facilitatorii relatiei cu bibliotecile locale) și cu Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor, care asigură o parte din donația de cărți, respectiv 200 de volume de cărți noi cu o valoare de peste 6.000 lei .

Focus pe biblioteci și pe scolarii cu vârste între 6 și 10 ani

Proiectul Scriitori și cărți în sate aduce plus valoare între proiectele din 2019, dedicate ANULUI CĂRȚII prin implicarea unor scriitori mainstream, recunoscuți atât de comunitatea culturală, cât și prin succesul la public. În lunile septembrie și octombrie, vor avea loc întâlniri între scriitori și publicul din 13 sate, arondate comunelor vâlcene Amărăști, Glăvile și Pietrari.

7 Arte implică în proiect rețeaua de biblioteci locale (respectiv bibliotecarii) astfel încat interesul pentru carte, creat pe durata atelierelor să nu dispară, ci să aibă continuitate și după ce Asociația 7 ARTE va finaliza proiectul.

Bazat pe principiile literației, proiectul „Scriitori și cărți în sate” le va stimula copiilor apetitul pentru lectură, pentru explorarea si înţelegerea textului scris, precum și interesul pentru carte. Copiii participanți la workshopuri vor fi ghidați să analizeze ceea ce citesc și să gândească critic informaţiile lecturate. Astfel își vor îmbunătăți randamentul școlar și social și vor fi încurajați să aprecieze cultura și arta.

Publicul vizat de workshopuri este cel al școlarilor mici, categoria 6 ani – 10 ani, pentru că aceasta este vârstă la care copiii încep să citeasca și, dacă experiențele cu lectura sunt plăcute, vor ști să folosească în mod util această abilitate, pentru toată viața.

„La partea de lectură de autor care deschide evenimentele din sate, respectiv minutele în care citesc scriitorii contemporani, încurajăm prezența întregii comunități, scriitorii fiind o resursă pe care o ducem acolo pentru beneficiul tuturor”, explică Livia Lucan – Arjoca, de la 7 ARTE.

Despre Asociația 7 ARTE

Asociaţia 7 ARTE este o organizaţie non-profit care promovează educaţia şi cultura, susține creatorii români, reprezentanți ai tuturor artelor și îi promovează în spatiul public drept modele și lideri de opinie.

7 ARTE este inițiatorul programului de educație prin cultură smARTkid, care funcționează din luna septembrie 2015 oferind workshopuri de lectură cu autori contemporani în librării, biblioteci, grădinițe, școli și în comunități defavorizate.

SmARTkid de la 7 ARTE este conceptul care a inspirit până acum dezvoltarea și implementarea a 3 proiecte de educație prin cultură și de promovare a culturii scrise co-finanțate de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).  „Scriitori și cărți în sate” este al 4-lea proiect pe care Asociația 7 ARTE îl implementează în urma unui concurs de proiecte AFCN.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *